Asociaţia Românii Care Se Ajută are menirea să revigoreze ajutorul dintre oameni. Când spunem ajutor, ne referim la orice apel din partea membrilor - susținere emotională sau materială. Cazurile au fost foarte variate iar pâna acum, oamenii au putut fi ajutați cu locuri de muncă, cazare si masă, donații de haine și rechizite, lemne, suport moral sau consiliere în diferite domenii. Pentru că nimic nu este cu neputință atunci când există implicare, ne propunem să încercăm să putem fi de folos atunci când este nevoie.